Antioxidanții par un fel de substanțe-minune care îți îndeplinesc toate dorințele în materie de sănătate. Află din articolul de astăzi ce sunt și ce nu sunt antioxidanții și cum contribuie la starea ta de bine!
Ce sunt antioxidanții și care este rolul lor în organism
Antioxidanții sunt substanțe care pot preveni sau încetini deteriorarea celulelor cauzată de radicalii liberi – molecule instabile, un fel de „deșeuri” produse de celule când corpul procesează alimentele sau reacționează la mediul extern.
Când organismul nu elimină eficient radicalii liber, apare ceea ce se numește stres oxidativ, nociv pentru celule și funcțiile corpului. Stresul oxidativ a fost legat de boli de inimă, cancer, artrită, boli respiratorii, accident vascular cerebral, boala Parkinson, boli de ochi etc. Factorii care cresc producția radicalilor liberi în corp pot fi interni, de exemplu inflamațiile, sau externi, ca poluarea, expunerea la raze ultraviolete, fumul de țigară etc. Antioxidanții neutralizează radicalii liberi din corp și astfel contribuie la starea de sănătate.
Există sute de substanțe care acționează ca antioxidanți și interacționează cu alte elemente pentru a ajuta organismul să funcționeze bine. Așadar, “antioxidantul” nu este un element anume, ci mai degrabă descrie un tip de acțiune al diferitelor substanțe, cum ar fi: vitaminele A, C și E, betacaroten, licopen, luteină, seleniu etc. Flavonoidele, catehinele, polifenolii sunt antioxidanți care se găsesc în alimentele vegetale.
Cele mai bune surse de antioxidanți
Printre alimentele bogate în antioxidanți se numără:
- Afine
- Căpșune
- Anghinare
- Goji
- Zmeură
- Kale
- Varză roșie
- Fasole
- Sfeclă
- Spanac
- Ciocolată neagră
- Nuci pecan
Gătirea alimentelor poate crește sau reduce nivelul de antiodixanți. De exemplu, licopenul dă roșiei culoarea specifică. Dacă preparăm roșiile la foc, licopenul va fi mai ușor de asimilat și folosit de către corp. Pe de altă parte, conopida sau dovleceii își pierd mare parte din calitățile antioxidante când sunt gătite.
De unde ne luăm antioxidanții. Natură sau suplimente?
Antioxidanții provin din mai multe surse. Inclusiv corpul produce antioxidanți (endogeni), fructele, legumele și alte vegetale sunt bogate în antioxidanți, iar în anumite situații, aceștia pot fi luați și din suplimente alimentare.
Faptul că vom crește aportul de antioxidanți nu înseamnă automat că vom preveni toate bolile aflate în legătură cu stresul oxidativ. Se știe că un consum ridicat de fructe și legume asigură o stare de sănătate, dar nu este foarte clar dacă aceste beneficii sunt determinate de cantitatea mare de antioxidanți, de alte componente ale acestora sau de interacțiunile la nivel molecular.
Diferențele dintre compoziția chimică a fructelor și legumelor vs. cea a suplimentelor cu antioxidanți pot influența efectele și modul de absorbție. De exemplu, în alimente există opt forme chimice ale vitaminei E, în timp ce suplimentele cu această vitamină includ de obicei doar una dintre aceste forme – alfa-tocoferol, substanță folosită și în majoritatea studiilor cu vitamina E.
De ținut cont că suplimentele cu antioxidanți pot interacționa cu anumite medicamente, iar în câteva situații, doze foarte ridicate de suplimente cu antioxidanți au fost legate de creșterea riscurilor pentru unele boli.
De exemplu, o doză prea mare de suplimentare cu betacaroten ar putea crește riscul de cancer la plămâni în cazul fumătorilor, în timp ce dozele exagerate de vitamina E din suplimente poate mări riscul de cancer de prostată și un tip de accident vascular cerebral.
În concluzie…
Este important să ne asigurăm antioxidanții din surse naturale, în primul rând, printr-o alimentație variată, care să includă fructe și legume, atât crude, cât și gătite.
În al doilea rând, mai ales pentru cei care practică sporturi de anduranță, poate fi benefică suplimentarea, dacă este recomandată de medic, în baza unor investigații specifice. Astfel, o metaanaliză a arătat că antioxidanții au efect benefic asupra febrei musculare, percepția durerii fiind mai redusă imediat după antrenament și la 48 de ore. De asemenea, suplimentarea dietei cu antioxidanți poate preveni reducerea nivelului de fier seric la sportivii de anduranță, potrivit unui alt studiu.
Surse: nccih.nih.gov, medicalnewstoday.com, healthline.com
Pingback: Crude sau gătite? Cum sunt mai sănătoase legumele? | Centrul Medical Superfit
Pingback: Ghimbirul – 7 motive pentru a-l consuma | Centrul Medical Superfit
Pingback: Cum sa alegi un vin bun, ghid pentru incepatori – AdFree