Oferă-ți siguranță în mișcare și elimină durerile cu ajutorul benzilor kinesiologice!
Ce este taping-ul
Taping-ul este o tehnică terapeutică ce presupune aplicarea de benzi kinesiologice pe piele (kinesio tape), cu misiunea de a susține mușchii și articulațiile și a elimina durerile, fără a reduce însă libertatea de mișcare.
Această metodă a apărut în Japonia în anii 1970, fiind introdusă de către doctorul Kenzo Kase. Deși inițial a fost gândită pentru sportivii de performanță, ulterior ea a ajuns să fie valorificată pe scară largă de kinetoterapeuți și alți practicieni pentru a trata o gamă variată de afecțiuni ortopedice, neuromusculare, postoperatorii, neurologice sau posttraumatice (contracturi, întinderi, rupturi musculare, artrită, artroză, bursită, scolioză, cifoză, lombosciatică, spondiloză, hernie de disc etc.).
Benzile kinesiologice folosite în taping au forma unor panglici colorate din bumbac, elastice, care aderă foarte bine pe piele. În aplicarea lor se ține cont de fibrele musculare, de articulații, de vasele de sânge și limfatice, iar pentru a fi eficiente este esențial să fie lipite corect, de preferat de către un specialist, după o evaluare fizică amănunțită.
Care sunt avantajele benzilor kinesio?
- Reduc durerea;
- Oferă stabilitate pentru articulații și mușchi;
- Nu limitează flexibilitatea sau capacitatea de mișcare;
- Pot fi purtate mai multe zile la rând;
- Se pot folosi complementar cu alte terapii fizice, amplificându-le efectele (kinetoterapie sau fizioterapie);
- Previn accidentările la sportivi;
- Reechilibrează postura în afecțiuni ca scolioză sau cifoză;
- Datorită efectului de vid dat de ridicarea pasivă a pielii, permit drenarea sistemului limfatic și a sistemului venos, grăbind vindecarea edemelor.
Vezi aici cum se face tapingul la Superfit:
Află mai multe despre beneficiile tapingului: