Ai simtit vreodata ca pofta de a manca o felie de pizza sau ciocolata este mai presus de tine? Ai fost convins ceea ce simteai nu era un semnal emis de stomacul tau care spera sa isi potoleasca foamea, ci de creierul tau care cauta sa satisfaca ceva foarte asemanator unei dependente?
Un studiu nou ofera dovezi puternice ca anumite mancaruri declanseaza un comportament specific dependentei, asemanator dependentei de droguri. Nicotina creeaza dependenta. La fel se intampla si cu drogurile cum ar fi cocaina sau heroina. Toate aceste droguri pot sa activeze anumite mecanisme in creier si sa-l faca sa-si doreasca sa se simta ‘high’, sa simta o anumita satisfactie. Dorinta este atat de puternica incat depaseste ratiunea si nevoia de a satisface aceasta dorinta devine o misiune ce consuma toata energia indivizilor, punand la bataie sanatatea fizica, emotionala, si sociala.
Unii ar putea argumenta ca anumite mancaruri au acelasi fel de putere asupra oamenilor, jucandu-se cu sistemul normal care da nastere apetitului din creier si resetandu-l astfel incat sa fie intotdeauna doar la un pas distanta, fara a ajunge vreodata la acel nivel de satietate absoluta. Cu alte cuvinte, exista mancaruri care pot sa declanseze reactii in creier care te fac sa simti ca nu ai mancat suficient pentru a fi satul.
Altii spun ca mancarea este esentiala pentru supravietuire, asa ca nicio mancare nu poate da dependenta din moment ce satisfacerea foamei este o parte a si nu trebuie sa interfereze cu sanatatea fizica si mentala. Conceptul de dependenta de mancare da nastere unor reale controverse, si pe buna dreptate. Potrivit dr. David Ludwig, director al New Blanace Foundation Obesity Center at Boston Children’s Hospital, spre deosebire de abuzul de droguri, mancarea este necesara pentru supravietuire.
Dar date fiind nivelurile ingrijoratoare ale ratei obezitatii, dr. Ludwig a decis sa arunce o privire mai obiectiva asupra efectelor pe care mancarea le are asupra creierului pentru a vedea daca anumite mancaruri declanseaza anumite pofte, la fel cum o unele substante cum ar fi drogurile. In mod particular, cercetatorii s-au concentrat pe indicele gliemic dietetic, o masura a abilitatii mancarii de a ridica nivelul de zahar din sange, studiind anumite regiuni ale creierului asociat
e cu poftele in cadrul unui grup de barbati obezi.
Cercetarile anterioare au aratat ca mancarurile gustoase bogate in calorii pot influenta centrul de placere din creier. Acest lucru sustine ideea dependentei de mancare, dar semnificatia acestor studii a fost pusa la indoiala, deoarece in cadrul lor se compara in mod tipic diferite mancaruri cum ar fi prajitura cu branza cu legumele fierte. Da, anumite mancaruri sunt placute, gustoase, dar cu ce este un gurmand diferit de un iubitor de muzica ce asculta o melodie frumoasa? Ludwig a luat fisele RMN a 12 barbati obezi care au consumat doua milkshake-uri si le-a analizat cu atentie.
Ambele milkshake-uri contineau acelasi numar de calorii, proteine, grasimi si carbohidrati si erau la fel de dulci. Totusi, un milkshake avea un indice glicemic mai mare datorita carbohidratilor, in comparatie cu celalalt tip de milkshake. Dupa ce barbatii au consumat milkshake-ul cu indicele glicemic mai mare, nivelurile de zahar din sange au crescut, au explodat, apoi au scazut, cateva ore mai tarziu, facandu-i sa resimta foamea. Dar tomografiile craniene au aratat ca aceste milkshake-uri au activat nucleul accumbens, care este de asemenea afectat de droguri care dau dependenta si comportamente compulsive – cum ar fi participarea la jocuri de noroc.
Cercetarea anterioara a indicat o conexiune intre mancare si dependenta. Un studiu din 2012 a aratat ca obezii isi pierd sensibilitatea la leptina, un hormon eliberat de celulele grase din organism si care regleaza sentimentul de foame si satietate. Leptina poate de asemenea juca un rol important in cadrul dependentei de substante prin modificarea raspunsului natural la recompense al corpului la lucruri cum ar fi alcoolul sau cocaina. Rezultatele sugereaza ca acesti carbohidrati care sunt intens procesati declanseaza pofte alimentare la multe ore de la consumarea acestora, independent de calorii sau gust, si ca limitarea consumului acestor mancaruri ar putea ajuta oamenii sa manance mai putin.
Atunci cand indicele glicemic scade, nucleul accumbens poate sa dea semnale ca doreste mai mult, pentru a produce o alta crestere bursca, similara cu modul in care drogurile ce dau dependenta declanseaza poftele. Dar inseamna aceste lucru ca mancarea creeaza dependenta? O diferenta esentiala intre cele doua tipuri de dependente este data de abilitatea corpului de a semnala ca este satul sau ca a consumat suficient in cazul mancarii. In cazul drogurilor, pragul biologic este cvsasi-inexistent sau prea slab pentru a fi remarcat. Regiunile obisnuite din creier activate de mancare si de drogurile ce dau dependenta sugereaza ca aceste regiuni se pot influenta reciproc.
In mod obsinuit, reglarea consumului de mancare este mult mai complexa decat folosirea drogurilor. Acest lucru ar putea ajuta la explicarea faptului de ce au eixstat atat de multe esecuri in folosirea medicamentelor anti-obezitate. Dar asemanarile dintre foamea pentru mancar
e si foamea de droguri sugereaza ca in cazul in care cercetatorii vor reusi sa dezolte un medicament care combate obezitatea, acelasi medicament ar putea de asemenea sa trateze alte dependente si invers.
In timp ce dezbaterea care are ca tema mancarea care creeaza dependenat nu pare sa ia sfarsit, important ramane sa gasim modalitati de a ne adapta creierele si comportamentele la mediul modern, un mediu care contine mancaruri extrem de apetisante. Intelegerea modului in care anumite comportamente de alimentare poti fi cauzate de aceleasi procese din spatele comportamentului specific dependentilor ar putea explica supraalimentarea.
Prin definitie, oamenii cu exces de greutate mananca in mod constant mai mult decat au nevoie. Acest fapt ridica o intrebare fundamentala, si anume, de ce continua oamenii cu exces de greutate sa manance, atunci cand ei stiu la nivel intelectual ca reducerea caloriilor ar fi mai sanatoasa? Unii dintre ei incearca de multe ori sa reduca numarul de calorii, dar nu reusesc. Este acest lucru simpla lipsa de vointa suficienta? Sau ar putea exista aspecte ale alimentarii care conduc la supraalimentare la nivel biologic?
Daca la mijloc exista factori biologi, s-ar putea sa existe moduri de a interveni pentru a face dietele si pierderea greutatii mult mai usoare. Mancarea unui numar mai mic de alimente cu indice glicemic mare cum ar fi painea alba, de exemplu, ar putea sa tina cresterea nivelului de zahar din sange la un nivel minim, care ar putea sa regleze activitatea creierului responsabila cu oferirea recompenselor si de a usura astfel resimtirea poftelor alimentare.
Ludwig spune ca este nevoie de mai multe cercetari pentru a intelege mai bine complexitatea felului in care creierul vede mancarea. Chiar daca mancarea nu este datatoare de dependenta la fel ca si drogurile, dezvaluirea conexiunii dintre mancare si gradul de satisfactie ar putea conduce la descoperirea unor modalitati mai eficiente de a evita ravnirea mancarurilor noastre favorite, dar atat de pacatoase din punct de vedere caloric.
