De ce să consumi cacao

De ce să consumi cacao

Deși ciocolata este un dulce iubit și foarte celebru în toată lumea, boabele de cacao, materia de bază a ciocolatei, nu sunt la fel de cunoscute. Știai că se pot consuma ca atare și au beneficii pentru sănătate?

Da, exact, pe lângă pudra de cacao, de pus la prăjituri sau din care poți să prepari cacao cu lapte, există și boabe de cacao simple, gata de savurat. Despre proprietățile nutritive ale boabelor de cacao, sub diferite forme, povestim în acest articol. 

Boabele de cacao – de la arbore la desert

Sunt, de fapt, semințele arborelui cu același nume (Theobroma cacao). Se pare că planta a fost consumată de oameni de peste 5000 de ani și există dovezi că se cultivă de peste 3000 de ani. Arborele de cacao este nativ în zona ecuatorială a continentului american, dar în prezent se cultivă în mai multe regiuni ale lumii, în special în Africa. Aztecii, toltecii și mayașii prețuiau boabele de cacao și le foloseau ca monedă de schimb, dar și pentru a pregăti băuturi ceremoniale.

Denumirea de Theobroma cacao ne dă un indiciu cu privire la aprecierea de care s-au bucurat în trecut boabele de cacao, traducerea fiind “hrana zeilor”. 

Europenii au dat și ei de gustul boabelor de cacao aduse de pe continentul american, transformând cultivarea și prelucrarea lor într-o adevărată artă, cea a preparării ciocolatei și a unei game extinse de deserturi și băuturi: prăjituri, biscuiți, siropuri, toppinguri, înghețată etc.

Boabele de cacao – beneficii

  • Sunt bogate în substanțe nutritive. Printre mineralele din boabele de cacao se numără fier, magneziu, calciu, fosfor, cupru, seleniu, potasiu și zinc, care ajută organismul să funcționeze optim. Boabele de cacao conțin și cofeină, dar cantitatea este semnificativ mai redusă decât cea din cafea sau ceai negru, de exemplu. 
  • Contribuie la buna funcționare a creierului. Datorită polifenolilor din cacao se reduce riscul de boli neurodegenerative prin îmbunătățirea funcției creierului și a fluxului sanguin. În plus, flavanolii influențează producția de oxid nitric, care relaxează vasele de sânge, îmbunătățind alimentarea cu sânge a creierului. Performanța mentală are și ea de câștigat de pe urma consumului de cacao, sugerează unele studii. 
  • Susțin sănătatea inimii. Consumul de cacao oferă protecție inimii, sugerează unele studii, diminuând riscul de atac de cord, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral. Se pare că, datorită conținutului de potasiu, are efecte în a reduce tensiunea arterială, dar și colesterolul “rău” LDL și inflamația. 
  • Îmbunătățesc starea de spirit. Triptofanul, prezent în cacao, poate fi de ajutor în reducerea stresului și susținerea sănătății mintale, deoarece este folosit de organism pentru a crea serotonină, una dintre substanțele chimice care contribuie la senzația de bine.
  • Ar putea reduce tensiunea arterială. Produsele pe bază de cacao și ciocolată, bogate în flavanoli, au avut un ușor efect de reducere a tensiunii arteriale, pe termen scurt, în special la persoanele cu hipertensiune arterială, potrivit unei cercetări. În plus, ele contribuie la menținerea sănătății sistemului circulator și relaxarea vaselor de sânge. 
  • Sunt ușor de inclus în alimentație. Pe lângă ciocolată, te poți bucura de beneficiile boabelor de cacao consumându-le ca atare, ca gustare simplă sau alături de fructe, nuci, semințe, iaurt etc. Boabele de cacao mărunțite (nibs) se pot adăugat în salate, smoothie-uri, budinci, checuri și prăjituri, pentru o textură crocantă, cu aromă de ciocolată.

Boabele de cacao și cacaua sunt produse sănătoase, desigur consumate cu moderație, în cadrul unei alimentații echilibrate. 

Ține cont că mulți dintre nutrienții prezenți în boabele de cacao dispar în urma prelucrării, așa că alege cu grijă produsele pe bază de cacao pe care le consumi, dacă vrei să te bucuri și de beneficiile pentru sănătate. Boabele de cacao simple sunt o variantă foarte bună ca gustare sau parte dintr-o gustare. Biscuiții cu cacao, băuturile cu cacao din supermarketuri și ciocolata cu lapte au de obicei zahăr și grăsimi adăugate și pot fi foarte calorice, deci e bine să arunci un ochi pe etichetă, ca să știi ce mănânci și ce bei. 


Surse: britannica.com, verywellhealth.com, healthline.com, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov 

Loading




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe