Răbdarea este una dintre lecțiile pe care Cătălin Romas, triatlonist profesionist, le-a învățat datorită sportului. Cu toate acestea, nu i-a fost ușor ca timp de o lună să nu facă deloc mișcare și să spună “stop” programului său de pregătire pentru concursuri, din cauza unui accident.
După o perioadă în care competițiile sportive au fost amânate sau anulate din cauza pandemiei de COVID-19, Cătălin a avut parte de încă o pauză nedorită: a fost lovit de o mașină în timpul antrenamentului de ciclism, iar după operație a trebuit să urmeze recuperarea medicală.
“Primul gând dupa accident a fost că voi rata competițiile din acest an. Ca sportiv de performanță, te antrenezi ca să concurezi, iar în special anul acesta (din cauza pandemiei care a prelungit pauza competițională) eram nerăbdator să revin la linia de start. Din păcate, această dorință mai are de așteptat puțin pentru a se îndeplini.”, ne-a spus Cătălin.
Sportivul este medaliat cu bronz la Campionatul European de Triatlon Multisport, campion cu ștafeta și medaliat cu bronz la Campionatul Balcanic de Triatlon.
Face sport de mic, de când avea doar 6 ani. Fiind un copil activ, părinții săi, și ei foști sportivi de performanță și înaltă performanță, l-au încurajat să înceapă lecțiile de înot. După 8 ani, datorită antrenorului său de la momentul respectiv, Marius Grigore, a fost îndrumat către triatlon, sport de care s-a îndrăgostit. A decis astfel să-și dedice activitatea triatlonului.
“Pe lângă disciplină și răbdare, cred că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am primit de la sport este să nu mă las doborât de eșec. Pentru mine, eșecul reprezintă o unealtă sinceră de a vedea ce am de îmbunătățit, ce nu a mers bine și cum pot fi mai bun data viitoare. Fără eșec nu aș fi unde sunt acum și nu aș putea să mă îmbunătățesc. Poate că este doar încăpățânare, dar pentru mine eșecul nu reprezintă un motiv de a mă da bătut, ci 1000 de motive pentru a continua.”
Ca persoană activă, i-a fost greu să nu facă mișcare, însă și-a păstrat optimismul și a decis să profite de această etapă. După o lună de pauză, ca să se asigure că accidentarea se reface corespunzător, fără riscuri de a recidiva, Cătălin a început recuperarea la clinica noastră, care a constat în proceduri de fizioterapie și kinetoterapie.
“Pentru mine, cea mai dificilă perioadă a fost cea de pauză totală. Cu toate astea, am încercat să mă axez pe lucrurile pe care nu am avut timp să le fac până acum și să lucrez puțin la dezvoltarea personală. După ce am început activitatea de recuperare, am încercat să trec peste fiecare zi pe rând, privind partea plină a paharului și încercând să mă umplu de energie pozitivă.”
I-am remarcat disciplina și determinarea, capacitatea de a se concentra pe fiecare pas al programului de recuperare, cu aceeași seriozitate cu care tratează cele 3 sporturi ale triatlonului.
Procedurile de fizioterapie pentru recuperarea lui Cătălin au fost HIVAMAT și TECAR – 10 ședinte, pentru a accelera regenerarea și vindecarea ţesuturilor.
Kinetoterapia a avut ca obiective principale:
- Creșterea mobilității articulare
- Tonifierea coafei rotatorilor (mușchii care înconjoară articulația umărului) și a trenului superior
- Creșterea forței musculare
- Asuplizarea CDL
- Creșterea mobilității toracale
- Tonifierea musculaturii CDL (cervicodorsolombară)
- Terapie manuală regională
“Exercițiile de kinetoterapie au fost foarte individualizate, adaptate sporturilor pe care Cătălin le practică, pentru a avea o recuperare și o revenire în activitate cât mai eficiente. Recuperarea la Centrul Superfit a durat 2 luni, timp în care am făcut echipă în sala de kinetoterapie, dar și în timpul liber, pentru a putea reîncepe antrenamentele de înot și alergare în siguranță.
Acum își continuă activitatea sportivă fără dureri, cu o amplitudine de mișcare maximă. Urmează să continue cu antrenamente la Centrul nostru, pentru a avea rezultate notabile de la prima competiție!”, ne-a spus Mari Fica, fizioterapeut, cea care a ghidat cu atenție întregul proces de recuperare.
Cătălin a apreciat recuperarea la clinica noastră atât datorită procedurilor propriu-zise, cât și atitudinii echipei care i-a fost alături:
“Parte din recuperarea mea rapidă se datorează clar colaborării cu Centrul Superfit. Pe lângă echipamentul profesionist și o echipă extrem de bine pregătită, am remarcat în mod special energia pozitivă a oamenilor de acolo. Este mult mai ușor să treci peste o perioadă grea atunci când ești în permanență cu zâmbetul pe buze și ai oamenii potriviți lângă tine. Alături de cei de la Superfit nu am simțit nicio secundă gravitatea situației, ci am știut că am aproape o echipă de oameni profesioniști, prietenoși și care știu ce fac.”
Îi dorim succes lui Cătălin și la cât mai multe competiții cu podiumuri!