Cum să ai grijă de unghiile de la picioare dacă alergi

Cum să ai grijă de unghiile de la picioare dacă alergi

În cartea “Ultramaratonistul”, Dean Karnazes povestește cum la un moment dat, în timpul unei curse, a simțit ceva ascuțit în pantof. Și-a dat seama apoi că era vorba despre unghia sa, care se desprinsese și se mișca prin încălțăminte.

Unghiile traumatizate au ajuns să fie un motiv de mândrie printre alergători, ele remarcându-se prin culoarea „naturală” negru-violet sau chiar prin… lipsă.

Unghiile de la picioare au adesea de suferit în timpul alergărilor, în special a celor pe distanță lungă sau pe teren accidentat. Când partea din față a piciorului atinge pământul în timpul alergării, vârfurile degetelor se lovesc de pantof. Practic, este vorba de un stres repetat asupra unghiilor. Cele mai afectate sunt unghiile de la degetele mari, însă nici celelalte nu sunt ferite de lovituri.

Înnegrirea unghiilor este cauzată de acumularea de sânge sub unghie (hematom subunghial), în urma impactului repetat dintre picior și pantoful de alergare sau printr-o lovitură puternică direct peste unghie (dacă, de exemplu, te împiedici de o piatră). Unghia afectată poate căpăta culoarea roșu închis înainte de a se înnegri. Alte neplăceri includ apariția bășicilor sub unghii, pierderea unghiilor, durere la mers sau la purtarea pantofilor. Uneori, unghia se poate mișca ușor, fiind desprinsă de zona de dedesubt.

Există mai mulți factori care favorizează înnegrirea, deteriorarea sau chiar căderea unghiilor:

  • Pantofii de alergare prea mici sau prea mari. Încălțămintea îngustă “înghesuie” degetele de la picioare și unghiile, iar situația devine cu atât mai dureroasă cu cât picioarele se umflă în timpul efortului de durată mare. Nici pantofii prea largi nu ajută, deoarece talpa alunecă și degetele se lovesc la fiecare pas de partea din față.
  • Unghiile prea lungi sau prea scurte.
  • Umezeala excesivă, constantă, în interiorul pantofilor de alergare.
  • Infecțiile fungice. Acestea se dezvoltă în timp și nu apar imediat după un antrenament sau o lovitură la unghie. Ele fac unghiile să devină galbene, albastre sau verzi. Uneori, infecțiile sunt însoțite de un miros neplăcut și chiar de durere. Mergi la doctor pentru consultație și o analiză pentru diagnosticarea corectă.

Dacă ești maratonist, s-ar putea să te fi confruntat cu unghiile dureroase, iar dacă alergi ultramaratoane, cel mai probabil te-ai obișnuit cu ele. Persoanele care aleargă distanțe mari în mod frecvent au un risc mai mare de a avea probleme cu unghiile, chiar dacă folosesc încălțăminte potrivită și își iau măsuri de precauție pentru prevenirea transpirației la picioare. Unii ultramaratoniști recurg la gesturi extreme și aleg chiar să li se elimine chirurgical unghiile, pentru a evita situațiile neplăcute.

Totuși, dacă nu vrei să renunți la unghiile de la picioare și nici la alergare, iată câteva recomandări:

Cum să-ți îngrijești unghiile de la picioare

  • Taie-ți unghiile în mod regulat, drept și ai grijă să nu fie exagerat de mici (tăiate “din carne”). Înlătură și micile fragmente desprinse care se pot agăta de șosete.
  • Alege pantofi de alergare comozi. În general, se recomandă ca aceștia să fie cu un număr mai mare decât cei de stradă, însă contează foarte mult și forma, care variază în funcție de model și producător. Mergi seara să probezi și să-ți cumperi pantofii de alergare, când deja ai picioarele mai umflate. Întinse și relaxate, degetele nu ar trebui să atingă partea din față a pantofului. Nu te baza pe faptul că încălțămintea „se lasă” în timp, până atunci s-ar putea să te trezești cu unghiile căzute, dacă nu ți se potrivește.
  • Poartă șosete tehnice, de calitate, care mențin piciorul cât mai uscat, pentru a reduce frecarea. Evită-le pe cele groase, de bumbac, în special vara.
  • Folosește o pudră specială pentru picioare, care previne transpirația excesivă.
  • Leagă-ți bine șireturile. Trebuie să fie suficient de largi cât să nu te deranjeze la alergat, dar și destul de strânse cât să diminueze mișcarea labei piciorului. Acest aspect este cu atât mai important pentru cei care aleargă mult în pantă.
  • Lucrează la tehnica de alergare. Modul în care alergi influențează riscul de accidentări, astfel că e bine să te asiguri că alergi într-o poziție cât mai bună.
  • Poartă șlapi când folosești dușurile comune din vestiare, pentru a preveni contactul direct cu suprafețe umede și contractarea unei infecții fungice.

Cum tratezi unghiile înnegrite/ dureroase?

Dacă nu ai un disconfort mare, așteaptă ca unghiile să se vindece pur și simplu. Durează cam 6-8 săptămâni pentru ca o unghie să crească. În cazul unei dureri care te deranjează foarte tare și îți face probleme și la mers, ia în considerare vizita la medic.

Când sub unghie apare o bășică, aceasta se poate ridica, iar locul devine dureros. De obicei, durerea și inflamația se diminuează în 1-2 zile; în caz contrar, mergi la doctor.


Surse: runnersworld.com, trailrunnermag.com, active.com, webmd.com, healthline.com, verywellfit.com

 

Loading




Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe