Dulciurile sunt slăbiciunea multora dintre noi, copii și adulți deopotrivă. Sunt peste tot în jurul nostru, în extrem de multe forme și aproape imposibil de evitat.
„Copilul meu e înnebunit după dulciuri. Ce să fac?”
Adesea, părinții sunt îngrijorați de cât de multe dulciuri consumă copiii lor, fiind conștienți că nu sunt sănătoase în cantități mari.
Ca părinte, e o provocare să găsești echilibrul între a-ți încuraja copilul să mănânce nutritiv și a-i oferi dulciurile pe care le adoră, oricând își dorește. Mai ales că și tu, ca adult, poți avea această dificultate în alimentația ta: ți-e greu să te oprești din a mânca prăjituri, ciocolată sau alte deserturi.
Zahărul, o realitate deloc dulce
Dulciurile, mai ales cele din comerț, sunt sărace în nutrienți, dar bogate în zahăr și grăsimi, având un aport energetic ridicat. Așa că dacă le mâncăm prea des și uităm să spunem Stop!, crește riscul să acumulăm kilograme în plus, ajungând până la obezitate, pe lângă diabet și alte boli asociate. Valabil atât în cazul copiilor, cât și al adulților.
Când vorbim despre necesitatea de a reduce cantitatea de zahăr, ne referim la cel adăugat în alimente și băuturi, precum și la zaharurile din miere, siropuri, sucuri de fructe și concentrate de suc de fructe. Fructele, legumele și laptele conțin și ele zaharuri, dar și o cantitate semnificativă de fibre, apă, vitamine, minerale și antioxidanți, deci o valoare nutritivă ridicată. Sigur, nu trebuie să exagerăm nici în acest caz.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca zahărul adăugat să reprezinte mai puțin de 10% din aportul caloric zilnic. O reducere până la 5% pe zi ar fi și mai bună pentru sănătate.
Copii de 4-6 ani ar trebui să consume maxim 19g (5 lingurițe) de zahăr adăugat pe zi, cei de 7-10 ani – 24 g (6 lingurițe), iar de la 11 ani în sus, până la 30 g (7 lingurițe).
Cum îți poți ajuta copilul să aibă o relație sănătoasă cu dulciurile
Informează-te
Dulciurile și cerealele promovate ca fiind pentru copii nu sunt automat mai sănătoase, deci nu te lăsa indus în eroare de afirmații de tipul: “bogat în calciu”, “conține cereale integrale”, “cu vitamine”. Citește ingredientele de pe etichetele dulciurilor, la fel ca orice alte etichete. Zahărul adăugat poate avea diferite denumiri, pe lângă simplul “zahăr”: zahăr brun, zahăr din trestie, zahăr de cocos, zahăr invertit, sirop de glucoză-fructoză, sirop de malț, sirop de porumb, dextroză, maltoză, sucroză etc.
Kilogramele în plus reprezintă o poartă către o mulţime de boli grave. Consultă medicul pediatru pentru a vedea dacă greutatea copilului este una sănătoasă și apelează la un nutriționist dacă aceasta este prea ridicată.
Asigură-i copilului o alimentație diversă și nutritivă
E de preferat să te concentrezi pe beneficiile alimentelor hrănitoare, mai degrabă decât pe consecințele negative ale zahărului, pentru a ajuta copilul să dezvolte o atitudine pozitivă în ceea ce privește alimentația echilibrată.
Include în meniu alimente cât mai puțin procesate, multe fructe și legume, cereale integrale, proteine și grăsimi sănătoase și preferă apa în locul sucurilor cu zahăr. Varietatea este un principiu de bază pentru a avea o alimentație sănătoasă.
Încurajează-ți copilul să mestece bine mâncarea și să mănânce atât cât are nevoie.
Ai nevoie de răbdare și calm pentru a încuraja obiceiuri sănătoase în alimentația copilului tău și nu e ușor, însă cu siguranță merită.
Nu eticheta alimentele ca fiind bune sau rele
E important să nu aluneci în extreme, adică să interzici total dulciurile copilului sau, dimpotrivă, să i le oferi nelimitat. Ambele atitudini sunt contraindicate pe termen lung.
Dulciurile nu ar trebui să fie ceva rău, de care să ne fie rușine. În cazul în care copilului i se interzic dulciurile, va fi cu atât mai tentat de ele și le va mânca în cantități foarte mari cu prima ocazie când nu este supravegheat, de exemplu la ziua de naștere a unui prieten.
În loc să ai o atitudine negativă față de dulciuri, arată-i copilului că se poate bucura de ele ocazional, însă e important ca în majoritatea timpului să mănânce alimente nutritive, care îl ajută să fie puternic și sănătos.
Prepară deserturi acasă
Avantajul pregătirii de dulciuri acasă este că știi exact ce ingrediente folosești și poți reduce cantitatea de zahăr sau îl poți chiar înlocui cu fructe uscate, piure de banane. Implică-ți copilul la gătit, inclusiv la prepararea deserturilor și transformă această activitate într-una plăcută – o ocazie de a petrece timp de calitate împreună.
Găsește opțiuni mai bune
În loc de iaurt cu fructe, alege iaurt simplu și adaugă fructe proaspete, fructe congelate, nuci, scorțișoară. La fel poți proceda și în cazul cerealelor pentru mic dejun. Cele pentru copii au adesea zahăr adăugat din belșug, așa că poți alege variante mai simple, pe care să le îmbogățești cu fructe și nuci. O altă variantă este să folosești doar jumătate de porție de cereale îndulcite și jumătate de cereale simple.
Lasă la îndemână gustări hrănitoare, cum sunt fructele și legumele gata porționate, brânza proaspătă, migdalele etc.
Nu exagera cu sucurile, fie ele și stoarse din fructe proaspete, deoarece sunt sărace în fibre și bogate în zaharuri. E de preferat să le servești copilului cu moderație. Apa infuzată cu bucăți de fructe, limonada și ceaiurile de fructe sunt variante mai potrivite.
Evită oferirea de dulciuri ca recompensă sau semn de afecțiune
Nu merge pe principii de tipul: “Primești dulciuri doar dacă mănânci toate legumele din farfurie” sau “După ce îți termini lecțiile îți dau o prăjitură”. Deși pe termen scurt s-ar putea să funcționeze, copilul se va obișnui ca fiecare dată când are un comportament bun sau o reușită să fie recompensat cu dulciuri. Arată-ți aprecierea pentru succesele sale prin cuvinte de laudă, îmbrățișări, activități distractive etc.
Mulți dintre noi am fost crescuți cu ideea că dulciurile, dar și mâncarea, în general, sunt un semn de afecțiune. Însă zahărul nu ar trebui să fie o unitate de măsură a iubirii pentru copilul tău. Să-l înveți să se hrănească echilibrat este mult mai valoros și folositor pe tot parcursul vieții, ajutându-l să fie mai sănătos.
Nu uita de exemplul propriu
Poate cea mai puternică strategie pentru a-ți încuraja copilul să aibă o relație echilibrată cu dulciurile este exemplul propriu. Dacă tu mănânci dulciuri în neștire, în fiecare zi, va fi mai greu pentru copil să depindă obiceiul moderației. O mare parte din obiceiurile alimentare se dezvoltă în familie, așadar părinții trebuie să înceapă de la ei pentru a transmite copilului comportamente echilibrate când vine vorba de mâncare și dulciuri.
Surse: nhs.uk, hsph.harvard.edu, verywellfamily.com, publications.aap.org