Având misiuni similare, fizioterapia și kinetoterapia sunt adesea confundate. În articolul de astăzi îți prezentăm cele două metode terapeutice, beneficiile și situațiile în care se folosesc. Pe ambele le poți încerca la centrul nostru.
“Fizioterapia și kinetoterapia se completează, iar alături de masaj reprezintă mijoace terapeutice eficiente, neinvazive, pentru a menține sau a redobândi starea de sănătate.”, potrivit lui Mădălin Aguciu, kinetoterapeut la Centrul medical Superfit.
Pentru a crește rata de succes a intervenției, de multe ori se combină proceduri din fizioterapie și din kinetoterapie, în funcție de afecțiunile fiecărui pacient.
„În urma unei probleme de sănătate care ține de domeniul nostru, o persoană ajunge de cele mai multe ori la un medic specialist (reumatolog, ortoped etc.), unde i se recomandă recuperare medicală. De acolo, pacientul merge la consultație la un medic de recuperare, care împreună cu fizioterapeutul/ kinetoterapeutul stabilește un program de recuperare în funcție de necesitățile persoanei respective. Programul de recuperare poate include proceduri de fizioterapie, de kinetoterapie sau amândouă.”, a adăugat Mădălin.
FIZIOTERAPIA
Ce este
Fizioterapia este o metodă de tratament ce folosește agenții fizici (căldură, lumină, electricitate, unde magnetice, unde mecanice etc.) pentru ameliorarea durerilor și prevenirea sau tratarea unor afecțiuni ortopedice, reumatologice, dermatologice, respiratorii etc.
La Superfit folosim următoarele proceduri de fizioterapie, separat sau combinate:
- Tecar. Cu ajutorul radiofrecvenței se ameliorează anumite traumatisme, probleme musculare și dureri articulare, care nu mai necesită intervenție chirurgicală sau tratamente invazive.
- Cold compression. Combină beneficiile terapiilor prin compresie cu cele prin temperatură scăzută, pentru a diminua disconfortul cauzat de suprasolicitarea articulațiilor și a mușchilor.
- Drenaj limfatic. Folosește presiunea aplicată pe suprafața corpului pentru a stimula circulația limfei, accelerând eliminarea toxinelor și prevenind/ tratând umflarea țesuturilor, intensificarea celulitei sau instalarea unor probleme de sănătate.
- Masaj oscilatoriu profund. Oscilațiile acționează în profunzime asupra tuturor tipurilor de țesuturi (cutanat, conjunctiv, adipos subcutanat, mușchi, vase de sânge, vase limfatice) și permit recuperarea flexibilității și mobilității între fibre și straturi individuale.
- Electrostimulare. Reproduce modalitatea de funcționare a contracției musculare naturale, cu ajutorul curentului electric. Accentuează efectele activității fizice, îmbunătăţește tonusul muscular și aspectul pielii și contribuie la eliminarea fluidelor în exces.
Beneficiile fizioterapiei
- Sporește mobilitatea articulațiilor
- Stimulează circulația sangvină
- Previne/ tratează inflamațiile cauzate de traumatisme
- Ameliorează durerile musculare și contracturile
- Reduce deficiențele funcționale
- Relaxează și combate oboseala
- Favorizează drenajul limfatic
- Are un efect tonifiant asupra pielii, contribuind la reducerea celulitei
Când se folosește
Fizioterapia este de ajutor pentru a ameliora probleme de sănătate ale oaselor, articulațiilor și țesuturilor moi (boli reumatice, dureri de spate, de gât, de umeri, hernie de disc, scolioză), în cazul unor afecțiuni musculo-scheletale (tendinite, bursite, entorse, sindrom de tunel carpian, fracturi etc.) sau pentru a diminua dificultățile de mișcare cauzate de un accident vascular cerebral, scleroză multiplă, boala Parkinson etc. sau afecțiuni respiratorii (boala pulmonară obstructivă cronică, fibroza chistică). De asemenea, este eficientă în recuperarea post-operatorie și pentru a preveni atrofiile musculare, în situația unei imobilizări îndelungate la pat.
KINETOTERAPIA
Ce este
Kinetoterapia desemnează terapia prin mişcare, fiind cunoscută și sub denumirile de gimnastică medicală sau gimnastică de recuperare. Se bazează pe exerciții fizice cu grade diferite de complexitate pentru a ajuta la menținerea stării de sănătate, la prevenirea deficiențelor fizice și la recuperarea funcţiilor organismului afectate de anumite boli.
La realizarea exercițiilor fizice se pot folosi accesorii precum mingea medicinală, elasticul, semisfera Bosu etc.
Programele de kinetoterapie sunt adaptate fiecărui pacient, ținând cont de afecțiunile sale, de vârstă, de stilul de viață și de activitatea desfășurată.
Beneficiile kinetoterapiei
- Combate efectele îmbătrânirii și ale unui stil de viață nesănătos
- Menține starea de bine
- Îmbunătățește mobilitatea și amplitudinea articulară
- Permite recuperarea rapidă a leziunilor sportive
- Scade riscul de accidentare
- Sporește randamentul la efortul fizic
- Ameliorează tonusul muscular
- Corectează tulburările de statică ale aparatului locomotor
- Crește forța musculară și flexibilitatea
- Ameliorează tulburările de echilibru și coordonare
- Contribuie la redobândirea independenței, dexterității și a funcționalității
- Ajută la recuperare în caz de artrită sau osteoporoză și după un accident vascular cerebral sau un atac de cord
Când se folosește
Ședințele de kinetoterapie se folosesc pentru îmbunătățirea mobilității în anumite tulburări neurologice și ameliorarea deficitului funcțional în cazul unor boli cronice, mai ales ale aparatului locomotor și ale sistemului cardiorespirator. De asemenea, ajută la prevenirea accidentărilor și recuperarea mai rapidă după afecțiuni de natură sportivă, la reeducarea posturii în perioada de creştere şi dezvoltare a copiilor, pentru a preveni apariția unor complicații sau boli la maturitate, la reducerea durerii și întărirea musculaturii în cazul unor afecțiuni reumatologice (poliartrită reumatoidǎ, coxartroză, gonartroză) și recuperarea funcţiilor afectate după traumatisme sau intervenții chirurgicale. Viitoarele mame pot apela la kinetoterapie pentru o naștere mai ușoară și o revenire mai rapidă după aceasta.
La Centrul Superfit îți poți îmbunătăți starea de sănătate prin sesiuni de fizioterapie și kinetoterapie alături de Alexandra, Florentina și Mădălin, care vor fi alături de tine pe tot parcursul programului de reuperare.
Fă-ți o programare acum!