Despre colesterol se spune că este periculos și trebuie să ne ferim de el, însă realitatea e un pic mai nuanțată. Colesterolul joacă un rol important în sistemul de funcționare al organismului, fiind un indicator pentru sănătatea cardiovasculară.
Ce este colesterolul?
Colesterolul este o substanță esențială pentru organism, în mare parte produsă la nivelul ficatului, dar luată și din alimentație, prin produsele de origine animală (carne, lactate etc.).
Îndeplinind mai multe funcții metabolice, colesterolul este necesar pentru a produce vitamina D, acizi biliari și diferite tipuri de hormoni. De asemenea, intră în componența membranei celulare și contribuie la dezvoltarea și cicatrizarea țesuturilor.
Colesterol bun vs. colesterol rău
Fiind o structura lipidica, colesterolul circulă prin vasele de sânge “învelit” în lipoproteine. Există două tipuri de lipoproteine care transportă colesterolul:
- Lipoproteine cu densitate redusă (LDL – “colesterol rău”). Transportă grăsimile și colesterolul de la ficat în restul corpului. LDL contribuie la formarea și acumularea unor depuneri care pot restricționa circulația sângelui, provocând arteroscleroză.
- Lipoproteine cu densitate ridicată (HDL – “colesterol bun”). Diminuează excesul de colesterol rău, ducându-l înapoi spre ficat, unde este eliminat din organism. Așadar, un nivel optim de HDL menține sistemul cardiovascular sănătos și ajută la îndepărtarea colesterolului LDL.
De ce nivelul de colesterol e important?
Un nivel crescut al colesterolului LDL determină îngustarea arterelor din cauza depunerilor de plăci de aterom și favorizeaza formarea de cheaguri de sânge, care pot provoca infarct, atac de cord, angină, tensiune arterială crescută, boli renale cronice etc. Nu uita însă că bolile cardiovasculare sunt provocate de un cumul de factori, iar nivelul de colesterol este doar unul dintre aceștia.
Colesterolul crescut nu doare și nu are simptome evidente, așa că atunci când îți faci analizele anuale de sânge este bine să verifici și nivelurile de colesterol total, colesterol HDL și colesterol LDL, pentru a depista din timp eventuale probleme.
Ai un risc major de a avea colesterol LDL ridicat în următoarele situații:
- Suferi de diabet, boli de ficat sau de rinichi, sindromul ovarului polichistic sau glandă tiroidă subactivă;
- Ești supraponderal sau obez;
- Ai un stil de viață sedentar;
- Consumi în exces grăsimi animale și trans, provenind din alimente procesate;
- Fumezi;
- Ai un istoric de colesterol ridicat în familie;
- Iei anumite medicamente care influențează nivelul colesterolului.
Cum previi problemele legate de colesterol?
- Mănâncă alimente bogate în fibre, ca fructe, legume și cereale integrale;
- Consumă mai rar alimente bogate în colesterol, grăsmi saturate și trans (carne roșie, lactate cu procent foarte ridicat de grăsime, alimente procesate care au în componență ulei de palmier sau ulei de cocos, produse fast food de tip chipsuri, pui prăjit, inele de ceapă pane, produse de patiserie etc.) Maxim 10% din cantitatea totală de calorii consumate ar trebui să provină din grăsimi saturate sau zahăr adăugat;
- Alege surse slabe de proteine: pui, pește, leguminoase;
- În loc de prăjit, gătește la abur, coace sau fierbe mâncarea;
- Alege alimente care conțin acizi grași esențiali omega-3 și care ajută la scăderea colesterolului LDL, de exemplu: somon, macrou, hering, alune, migdale, avocado, semințe de in etc.;
- Fă mișcare în mod regulat;
- Renunță la fumat;
- Menține o greutate sănătoasă.
Te așteptăm la noi la o consultație de nutriție, pentru a învăța să ai grijă de sănătatea ta!
Surse: healthline.com, medicalnewstoday.com, precisionnutrition.com
Pingback: Ce uleiuri alimentare sunt mai sănătoase? | Centrul Medical Superfit
Pingback: De ce să consumi spirulină: 7 beneficii pentru sănătate | Centrul Medical Superfit
Pingback: 5 mituri despre consumul de ouă | Centrul Medical Superfit