Dr. Ioana Badeanu, medic sportiv

Despre Dr. IOANA BADEANU

Medic sportiv

Sunt Dr. Ioana Cristina Bădeanu, medic specialist medicină sportivă, absolventă a Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ‚,Carol Davila’’ din București.
În anul 2022 am devenit medic specialist medicină sportivă, domeniul principal de activitate fiind screeneng-ul precompetițional al sportivilor de performanță. În prezent, sunt studentă a Școlii Doctorale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ‚,Carol Davila’’. Fiind pasionată de sporturile de echipă, colaborez cu Federația Română de Fotbal, iar în cadrul dezvoltării profesionale, am colaborat cu Federația Română de Rugby și Handbal.
Sunt membră a Societății Române de Medicină Sportivă, absolvind în cursul pregătirii cursuri precum: IOC Advanced Team Physician Course, IOC Course on Cardiovascular Evaluation of Athletes (Italy),  Trauma & Medical Emergencies – Football Doctor Education Programme – UEFA, FIFA Diploma in Football Medicine ECG in athletes (St George’s University of London). Alte două ramuri de care sunt pasionată sunt prescrierea exercițiului fizic în practica medicală și Healthy Lifestyle.
Am ales să colaborez cu Clinica Superfit datorită profesionalismului colectivului implicat și a aparaturii moderne din dotare, menite să acorde servicii de înaltă calitate atât sportivilor, cât și a persoanelor care își doresc să adopte un stil de viață mai sănătos