Copilul tău refuză să mănânce legume și le lasă mereu în farfurie? Nu ești singurul părinte care se confruntă cu această situație!
Pentru cei mai mulți părinți e o adevărată provocare să negocieze cu copilul să mănânce, dar cu atât mai mult să se atingă de legume. Poate cu excepția cartofilor prăjiți 🙂
Fie că sunt copii mai mici, de 4-5 ani sau au deja peste 10 ani, pare că legumele nu se află pe lista produselor preferate. Asta nu înseamnă că trebuie să renunți să-ți încurajezi copilul să se împrietenească și cu legumele, o categorie de alimente foarte importante pentru sănătate, fiind bogate în vitamine, minerale, fibre și apă.
Trebuie să știi că “mofturile” la masă fac parte din dezvoltarea copiilor și din etapa de afirmare a independenței, astfel că între 2 și 6 ani mulți refuză să mănânce legume, dar și alte grupe de alimente, ca fructe, pește sau lactate, având o aversitate generală față de mâncărurile noi (neofobie alimentară). De obicei, această etapă este trecătoare.
Preferințele alimentare sunt modelate de o combinație de factori genetici și de mediu, ceea ce înseamnă că tu, ca părinte, poți contribui la modul în care copilul percepe și consumă alimentele, inclusiv legumele.
Iată câteva idei pentru a-ți ajuta copilul să accepte mai ușor legumele:
- Implică-ți copilul în cumpărarea și prepararea legumelor. Când mergeți la cumpărături și când gătești, vorbește-i despre legume, despre faptul că îi dau energie să se joace mai mult, să fie mai rezistent în fața bolilor, să crească mare și puternic. În funcție de vârstă, roagă-ți copilul să te ajute la spălatul legumelor și așezarea lor pe farfurii, pregătirea lor pentru gătit, aranjarea mesei etc.
- Stabiliți împreună meniul și decideți ce legumă va fi vedeta farfuriei. Căutați rețete simple pe care să le puteți pregăti acasă, în familie și transformă gătitul într-o activitate plăcută.
- Luați mesele în familie, într-o atmosferă relaxată. Nu obliga copilul să mănânce tot din farfurie și nu îl bate la cap. În acest caz, mesele se vor transforma în momente tensionate, plus că e posibil ca asocierea neplăcută să rămână și copilul să refuze să mănânce acea legumă chiar și ca adult.
- Oferă copilului feluri de mâncare colorate și atractive, expunându-l pe rând la o varietate cât mai mare de legume. Dacă ai timp și dispoziție, când copilul este mai mic, poți tăia legumele în tot felul de forme amuzante.
- Ai răbdare. Un copil mic are nevoie să fie expus chiar și de 15-20 de ori la un aliment nou înainte să-l accepte. Pe măsură ce cresc, copiii își pot schimba gusturile, așa că nu renunța după un refuz.
- Nu introdu deodată multe legume noi în meniu. O idee este asocierea unei legume pe care deja o acceptă cu una nouă.
- Dă-i posibilitatea copilului să aleagă, oferindu-i două opțiuni. De exemplu, poate alege între garnitură de morcovi și conopidă sau garnitură de păstăi.
- Nu-i promite dulciuri sau fast food ca recompensă dacă își mănâncă legumele din farfurie. În funcție de vârstă, explică-i pe înțelesul său de ce este bine să consume mai des legume și mai rar dulciuri. Oferă-i dulciuri ocazional, de preferat făcute în casă, dar fără a face prea mare caz.
- Încearcă moduri diferite de servire. Poate morcovii fierți, din supă, nu sunt prea apetisanți pentru copilul tău; prepară-i la cuptor, cu puțină brânză rasă deasupra sau fă-i fâștii cu un feliator/ rade-i și include-i într-o salată cu alte legume (salată verde, roșii, castraveți) sau cu mere, nuci și brânză de capră, de exemplu. În loc să servești brocoli fiert simplu, include-l într-o supă cremă de legume sau în sosul pentru paste.
- Apreciază și laudă copilul când mănâncă legume. Chiar dacă doar gustă dintr-o legumă, tot e mai bine decât deloc.
- În unele situații, s-ar putea ca textura unei legume să fie de vină pentru refuz, nu neapărat gustul. Poți încerca să o tai mărunt sau să o adaugi în supe creme și piureuri, în loc să o servești crudă.
- Fii conștient că unele legume nu vor fi apreciate niciodată de copilul tău. Important e să aibă legume cât mai diverse în alimentație, nu neapărat să mănânce orice fel legume. Până la urmă, și adulții au preferințe când vine vorba de legume și mai rar auzi pe cineva căruia să-i placă absolut toate legumele, sub orice formă.
- Nu în ultimul rând, contează foarte mult exemplul propriu. Asigură-te că tu, ca părinte, ai la mesele zilnice legume și le mănânci cu plăcere, înainte să-i ceri copilului să facă asta. Crude sau gătite termic, legumele sunt pline de fibre și nutrienți valoroși pentru organism. Consumă legume cât mai variate, evită prăjirea pentru mult timp, la temperaturi ridicate și alege mai des prepararea la aburi sau coacerea.
*Dacă nu îți plac legumele și trebuie să te obișnuiești mai întâi tu, ca părinte, să le consumi, vezi aici câteva idei care vor face această misiune mai ușoară.
Apelează la un medic pediatru sau un nutriționist dacă refuzul de a mânca al copilului se prelungește sau este generalizat.