Ai încercat să slăbești cu diferite regimuri, dar nu ai reușit să te ții prea mult de ele. Poate simțeai mereu că îți era foame, erau greu de urmat sau nu-ți plăceau alimentele propuse. Ei bine, se poate și altfel! Există diete de slăbit eficiente, dar pentru care nu trebuie să-ți dai viața și buzunarul peste cap.
Azi plecăm în căutarea dietei de slăbit care dă rezultate și pe care o poți ține fără mare dificultate.
Mai mulți specialiști au făcut un top al dietelor de slăbit care sunt cel mai ușor de urmat, iar conform acestora, podiumul este ocupat de:
1. Dieta mediteraneană
Alimentele de bază sunt legumele, fructele, cerealele integrale, leguminoasele, nucile, uleiul de măsline și condimentele, iar apoi urmează peștele și fructele de mare. În porții moderate se mănâncă pui, ouă, brânză și iaurt, în timp ce dulciurile și carnea roșie sunt rezervate ocaziilor speciale. Produsele procesate ar trebui evitate, pe cât posibil.
2. Dieta flexitariană
Pune accent pe consumul de alimente vegetale (leguminoase, fructe și legume, cereale integrale și pseudocereale, lactate, grăsimi sănătoase), dar include ocazional și carne, în cantitate moderată. Este considerată o dietă vegetariană flexibilă; denumirea ei provine tocmai din combinarea cuvintelor „flexibil” și „vegetarian”.
3. Dieta DASH
Regimul DASH sau “Dietary Approaches to Stop Hypertension” propune schimbări în alimentație ca măsură împotriva hipertensiunii, bazându-se pe consumul de legume, fructe, cereale integrale, produse lactate fără grăsimi sau cu conținut scăzut de grăsimi, pește, carne de pasăre, fasole, nuci. În același timp, se recomandă limitarea alimentelor bogate în grăsimi saturate (carne grasă, produse lactate grase, ulei de palmier etc), sodiu, sucuri și dulciuri cu zahăr.
Citind scurtele descrieri ale celor trei diete, ai observat poate că se repetă anumite categorii de alimente, dar și că nu se menționează nimic despre cantități. Aceasta deoarece dietele de mai sus propun un set de principii mai degrabă pentru un stil de viață sănătos, decât pentru slăbire.
Slăbirea propriu-zisă rezultă în urma unui deficit caloric, care poate fi obținut prin numeroase modalități. Cheia este să alegi acea modalitate de a fi în deficit caloric care ți se potrivește ție și care, în același timp, îți asigură un aport suficient de micronutrienți (vitamine, minerale) și macronutrienți (carbohidrați, proteine, grăsimi).
O dietă de slăbit poate fi ușor de urmat pentru o persoană, dar ție să ți se pară foarte complicată. Și invers.
De exemplu, dacă îți place să iei micul dejun și să mănânci gustări pe durata zilei, postul intermitent s-ar putea să nu te încânte. Iubitorii de carbohidrați nu vor fi foarte fericiți urmând o dietă keto.
Desigur, uneori e bine să încerci variante de regimuri/ alimente diferite de cele cu care ești obișnuit, pentru că s-ar putea să-ți dai seama că nu sunt atât de greu de urmat precum ai fi crezut. Sunt însă unele diete sau principii pe care e bine să le excluzi din start, pentru că nu au niciun suport științific și chiar pot fi periculoase pentru sănătate.
Ca să alegi o dietă de slăbit ușor de urmat pentru tine, ține cont de următoarele idei:
- Urmărește să fii într-un deficit caloric moderat, nu exagerat, ca să eviți senzația puternică de foame.
- Evită dietele foarte restrictive, care interzic grupe complete de alimente (carbohidrați, lactate, grăsimi, cereale etc.)
- Fă schimbări mici, nu începe din prima cu modificarea totală a felului în care mănânci și a alimentelor de pe lista de cumpărături.
- Concentrează-te pe a adăuga alimente cât mai nutritive în meniu, în loc de a te gândi la ce vei scoate. De exemplu, propune-ți să încerci fructe, legume și condimente noi, pe care înainte nu le-ai fi băgat în seamă. Testează prepararea cărnii și legumelor la abur sau la cuptor, în loc de prăjit în ulei.
- Include în dietă fibre și proteine, ca să te simți sătul cât mai mult timp.
- Respectă-ți preferințele personale. E bine să încerci alimente noi, dar nu te forța să mănânci sau să bei produse al căror gust îl urăști, doar pentru că ai auzit că “ard grăsimile” (nu există așa ceva).
- Ia în calcul bugetul tău pentru mâncare. Nu trebuie să consumi neapărat alimente exotice cu prețuri foarte mari, dacă nu se încadrează în bugetul tău.
- Nu exclude complet alimentele care îți plac, dacă sunt calorice și sărace în nutrienți, dar consumă-le mai rar și în cantitate mai mică. De exemplu, dacă îți plac covrigii, mănâncă unul o dată pe săptămână, nu câte doi, zilnic.
- Cât timp ai la dispoziție pentru gătit? Dacă nu îți place să stai în bucătărie, alege rețete cât mai simple.
- Vorbește cu familia pentru a primi susținere. Stabiliți împreună anumite preparate și alimente pe care le veți mânca împreună.
- Nu trebuie să ai zilnic un regim perfect ca să slăbești. Vor fi zile în care poate vei mânca mai mult decât îți planificasei, dar asta nu ar trebui să te oprească din călătoria ta spre o alimentație mai sănătoasă. Continuă să adopți obiceiuri alimentare bune!
- Dacă suferi de o boală care necesită o alimentație anume, consultă medicul de specialitate înainte de a te apuca de slăbit.
- Mergi la un medic nutriționist ca să primești îndrumări pentru alcătuirea meniului și ca să te asiguri că urmezi o dietă de slăbit care nu-ți pune sănătatea în pericol.
Cea mai ușoară dietă de slăbit?
Este cea pe care o poți ține cu un efort cât mai mic pe termen lung. Este acel regim alimentar pe care îl poți adapta în mod realist la programul tău, la preferințele și la stilul de viață. În același timp, pentru perioada de slăbire este necesar să fii în deficit caloric, adică să arzi mai multe calorii decât ai consumat.